Versiunea: 22 aprilie 2024
Yardi se angajează să vă protejeze confidențialitatea. Prezenta Notificare despre Acordul cadru privind confidențialitatea datelor („Notificarea CCD”) stabilește principiile de confidențialitate pe care le respectăm în ceea ce privește transferurile de informații cu caracter personal din Spațiul Economic European (SEE), Regatul Unit (UK) și Elveția către Statele Unite, inclusiv informațiile cu caracter personal pe care le prelucrăm ca parte a activităților noastre comerciale, pe care le primim de la persoanele care vizitează site-urile noastre web și mobile și care comunică sau interacționează cu noi în alt mod.
Yardi Systems, Inc. și Yardi Kube, Inc. (desemnate în continuare prin „noi”, „nouă”, „nostru”) respectă Acordul cadru UE-SUA privind confidențialitatea datelor (CCD UE-SUA), Extensia Regatului Unit a Acordului cadru UE-SUA privind confidențialitatea datelor și Acordul cadru Elveția-SUA privind confidențialitatea datelor (CCD Elveția-SUA) în ceea ce privește colectarea, utilizarea și păstrarea informațiilor cu caracter personal din SEE, Regatul Unit și Elveția (denumite în mod colectiv „CCD”). Am certificat Departamentului pentru Comerț al SUA că aderăm la: (i) Principiile Acordului cadru UE-SUA privind confidențialitatea datelor în ceea ce privește prelucrarea informațiilor cu caracter personal primite din SEE în temeiul CCD UE-SUA și din Regatul Unit (și din Gibraltar) în temeiul Extensiei Regatului Unit a CCD UE-SUA (ii) Principiile Acordului cadru Elveția-SUA privind confidențialitatea datelor în ceea ce privește prelucrarea informațiilor cu caracter personal primite din Elveția în temeiul CCD Elveția-SUA (denumite în mod colectiv „Principiile CCD”).
Comisia Federală pentru Comerț are jurisdicție în ceea ce privește respectarea de către noi a prevederilor CCD UE-SUA, a prevederilor Extensiei Regatului Unit a CCD UE-SUA, precum și a prevederilor CCD Elveția-SUA. În cazul în care există vreun conflict între termenii din prezenta Notificare CCD și Principiile CCD, vor prevala Principiile CCD. Pentru a afla mai multe despre CCD și pentru a vedea certificarea noastră, vă rugăm să vizitați https://www.dataprivacyframework.gov/.
Tipuri de informații cu caracter personal pe care le colectăm și le utilizăm
Tipurile de informații cu caracter personal pe care le putem primi în Statele Unite, precum și scopurile pentru care le colectăm și le utilizăm, sunt specificate în Declarația de confidențialitate /Notificarea de confidențialitate privind carierele Yardi.
Opțiunile dumneavoastră
Vă vom oferi posibilitatea să renunțați în cazul în care informațiile cu caracter personal despre dumneavoastră pe care le deținem urmează să fie dezvăluite unui terț independent sau urmează să fie utilizate într-un scop care este substanțial diferit de cele stabilite în Declarația de confidențialitate /Notificarea de confidențialitate privind carierele Yardi sau care v-au fost puse la dispoziție sau au fost autorizate ulterior de dumneavoastră. În cazul în care doriți să limitați în alt mod utilizarea sau divulgarea informațiilor dumneavoastră cu caracter personal, vă rugăm să ne contactați prin intermediul datelor de contact prezentate mai jos.
Transferuri către terți
Informațiile despre tipurile de terți cărora le dezvăluim informații cu caracter personal și scopurile pentru care facem acest lucru sunt descrise în Declarația de confidențialitate / Notificarea de confidențialitatea privind carierele Yardi.
În cazul în care am primit informațiile dumneavoastră cu caracter personal în Statele Unite și ulterior transferăm aceste informații unui terț care acționează în calitate de împuternicit, vom respecta principiul responsabilității pentru transferurile ulterioare, inclusiv asigurându-ne că astfel de împuterniciți au încheiat acorduri scrise care le impun să ofere cel puțin același nivel de protecție precum cel prevăzut de Principiile CCD și/sau de legislația aplicabilă. În cazul în care un astfel de terț împuternicit prelucrează informațiile dumneavoastră cu caracter personal într-un mod incompatibil cu Principiile CCD, vom rămâne răspunzători, cu excepția cazului în care putem dovedi că nu suntem responsabili pentru evenimentul care a dus la producerea prejudiciului.
Dezvăluiri în interesul securității naționale sau al aplicării legii
Vă rugăm să rețineți că, în anumite situații, este posibil să ni se ceară să dezvăluim informațiile dumneavoastră cu caracter personal ca răspuns la solicitări legale din partea autorităților publice, inclusiv pentru a îndeplini cerințele de securitate națională sau de aplicare a legii.
Drepturile dumneavoastră conform CCD
Dacă vă aflați în SEE, Regatul Unit sau Elveția, aveți dreptul de a solicita accesul la informațiile cu caracter personal pe care le deținem despre dumneavoastră și de a ne cere să le corectăm, să le modificăm sau să le ștergem dacă sunt inexacte sau dacă sunt prelucrate cu încălcarea prevederilor CCD.
Dacă doriți să vă exercitați aceste drepturi, vă rugăm să ne scrieți folosind datele de contact puse la dispoziție mai jos. Este posibil să vă solicităm informații specifice pentru a vă confirma identitatea și vom răspunde solicitării dumneavoastră în conformitate cu Principiile CCD și cu legile aplicabile privind protecția datelor.
De asemenea, puteți renunța la primirea de comunicări de marketing din partea noastră, scriindu-ne prin intermediul datelor de contact puse la dispoziție mai jos sau făcând clic pe linkul „dezabonare” sau „renunțare” din e-mailurile de marketing pe care vi le trimitem.
Întrebări sau reclamații
În conformitate cu CCD, ne angajăm să rezolvăm reclamațiile legate de CCD în ceea ce privește colectarea și utilizarea de către noi a informațiilor dumneavoastră cu caracter personal. Persoanele fizice din SEE, Regatul Unit și Elveția care au întrebări sau reclamații în ceea ce privește gestionarea de către noi a informațiilor cu caracter personal primite în temeiul CCD trebuie să ne contacteze mai întâi folosind formularul nostru de Feedback privind confidențialitatea sau în scris/telefonic la:
Țara | Contact/Reprezentanți în SEE și Regatul Unit |
America de Nord | Prin telefon la numărul: +1 (805) 699-2040/1 (800) 866-1124 Prin formularul web: Feedback privind confidențialitatea În scris: Attention – DPO, 430 S. Fairview, Santa Barbara, CA 93117, USA |
SEE | Prin formularul web: Feedback privind confidențialitatea În scris: Attention – DPO, Vesta Building, Herikerbergweg 195, Amsterdam, NH 1101 CN, Netherlands |
Regatul Unit | Prin formularul web: Feedback privind confidențialitatea În scris: Attention – DPO, Room 1.01, Scott House, The Concourse, Waterloo Station, London SE1 7LY, United Kingdom |
Vom investiga și vom încerca să rezolvăm orice reclamație sau dispută legată de CCD în termen de patruzeci și cinci (45) de zile de la primirea acesteia.
În cazul în care aveți o reclamație nerezolvată legată de CCD pe care nu am soluționat-o în mod satisfăcător, ne angajăm să trimitem reclamațiile nerezolvate în ceea ce privește modul în care gestionăm informațiile cu caracter personal primite în temeiul CCD la JAMS, un organism independent de soluționare a litigiilor situat în Statele Unite. În cazul în care nu primiți în timp util, din partea noastră, o confirmare de primire a reclamației sau dacă aceasta nu este soluționată în mod satisfăcător, vă rugăm să vizitați https://www.jamsadr.com/DPF-Dispute-Resolution pentru a afla mai multe informații și/sau pentru a depune o reclamație. Aceste servicii vă sunt oferite gratuit.
În anumite situații, este posibil să aveți dreptul de a recurge la arbitraj cu caracter obligatoriu pentru soluționarea reclamației dumneavoastră. Informații suplimentare despre arbitrajul cu caracter obligatoriu pot fi găsite aici: https://www.dataprivacyframework.gov/s/article/ANNEX-I-introduction-dpf?tabset-35584=2.
Modificări aduse prezentei Notificări CCD
Ne rezervăm dreptul de a modifica periodic prezenta Notificare CCD în conformitate cu cerințele CCD.